06.25.09

E TIMPUL SĂ NE ÎNTOARCEM ÎNAPOI!

Posted in mesaje profetice at 10:39 am by Administrator

Nota editorului: Mesajul de mai jos a fost publicat prima dată în 17 Iunie 2009, în Today’s Prophetic Perspective, Cuvântul primit de la Domnul, i-a fost dat lui Cindy deVille în data de25 Mai 2009.
Constat actualitatea acestui mesaj şi pentru Biserica şi bisericile din Romania.
Cine are urechi de auzit, să audă!

Îl laud pe Dumnezeu spunând, “Acesta este timpul!”
E timpul să te întorci pe câmpul de luptă! Dacă cercetăm istoria biblică, observăm că întotdeauna cei victorioşi au fost cei care au s-au ales cu prada în urma războiului. Iar cei care au fost învinşi, fie şi-au pierdut vieţile, fie au devenit robii duşmanilor lor, pierzând totul.
Ca şi popor al lui Dumnezeu, niciodată nu trebuie să ne predăm forţelor întunericului şi să cedăm lor! Niciodată nu trebuie să renunţăm la bătălie – pentru naţiunea noastră, pentru oraşele noastre, pentru bisericile noastre sau în viaţa noastră personală. A renunţa sau a te preda înseamnă că îl declari pe duşman ca fiind victorios şi biruitor. Ca popor al lui Dumnezeu, noi trebuie să ne predăm doar Dumnezeului şi Împăratului nostru.
Este timpul pentru toţi cei ce sunt parte a Trupului lui Hristos şi care au renunţat să mai lupte, să se întoarcă şi să intre înapoi pe câmpul de bătălie. Noi nu trebuie să ne temem în ziua nenorocirii! Trebuie să stăm în picioare şi să luptăm lupta cea bună a credinţei şi să apucăm viaţa veşnică (vezi 1 Timotei 6:12), nu doar pentru noi înşine, ci, de asemenea, şi pentru cei ce trebuie să audă vestea minunată a Evangheliei lui Isus Hristos – pentru toţi cei ce vor fi mântuiţi.
Acesta nu este un timp pentru ca vreunul dintre noi să renunţe şi să se retragă; este un timp în care trebuie să mergem înainte şi să atacăm. Zilele noastre măreţe ne stau în faţă. Aceste zile ne vor cere o credinţă uriaşă, dar, de asemenea, ele ne vor da cele mai mari victorii dacă refuzăm să ne retragem şi dacă înaintăm având o credinţă aprinsă, dacă ne scoatem săbiile şi înaintăm în Numele şi în puterea Domnului (vezi Efeseni. 6:10-18).
În timp ce mă rugam pentru Trupul lui Hristos, vedeam în duhul meu un morman de arme militare ce au fost aruncate într-un depozit. Erau sute, poate chiar mii de arme pe care soldaţii le aruncau acolo. Se pare că ei le-au aruncat pentru ca s-au predat şi din ele, încă, ieşea fum. Totul arăta ca şi cum soldaţii au renunţat şi au ieşit din luptă.
Vedeam atât de clar această imagine în duhul meu şi l-am întrebat pe Dumnezeu ce anume însemna. Ce dorea El să-mi arate? Atunci, El mi-a dat acest cuvânt şi mi-a arătat că această viziune îi reprezenta, de fapt, pe mulţi oameni din Trupul lui Hristos (care şi-au pus jos armele spirituale):
“Mulţi s-au predat. Mulţi au renunţat la luptă. Mulţi şi-au aruncat jos armele. Mulţi au renunţat să mai facă ceea ce e bine. Mulţi au renunţat să mai fie sare şi au renunţat să mai fie lumină. Mulţi s-au întors şi au fugit dinaintea bătăliei. Mulţi s-au retras. Mulţi şi-au aruncat armele şi armura la pământ.
“Spune-le să se întoarcă înapoi. Spune-le să meargă înapoi. Spune-le să-şi ridice armele din nou. Spune-le că Eu sunt Dumnezeul biruinţei şi Eu ştiu cum să câştig. Spune-le să-şi ridice din nou armele. Spune-le să nu cedeze niciodată. Spune-le să nu renunţe niciodată la bătălie. Spune-le să nu renunţe niciodată să facă ceea ce este bine.
“Pentru că Eu am decretat victoria lor, dar, ei trebuie să se întoarcă înapoi la Mine. Ei trebuie să-şi ridice armele de război. Eu le voi arăta cum să se avânte în bătălie, pentru că Eu sunt Dumnezeul victoriei. Eu nu accept înfrângerea. Aceasta nu face parte din Mine.
“Poporul Meu trebuie să se întoarcă la Mine. Apoi, îi voi conduce către victorie. Acesta este timpul stabilit. Acesta este timpul”, spune Domnul.
“Acesta este timpul, acesta este timpul să vă întoarceţi la Mine, să veniţi fugind la Mine. Acesta este timpul să veniţi şi să fiţi parte dintr-o armată măreaţă.
“Vă chem pe toţi cei ce aţi mers pe un drum greşit. Vă chem pe toţi cei care v-aţi lăsat prinşi în căile lumeşti. Vă chem pe toţi să veniţi şi să fiţi din nou parte din armata Mea. Eu vă voi ierta. Eu vă voi restaura. Eu vă voi întări şi voi face toate lucrurile noi. Acesta este timpul!”

Leave a Comment