07.30.09
Posted in editoriale at 3:32 am by Administrator
Aşa s-a numit unul din rapoartele prezentate la conferinţa la care particip. Un raport motivator care vorbeşte despre o biserică cu o viziune - aceea de multiplicare, ucenicizare şi plantare de biserici, o biserică în expansiune - slujeşte în peste 100 de ţări iar numărul bisericilor cât şi al membrilor este în creştere. Scriu toate acestea ca să ştim că facem parte dintr-o familie de biserici numeroasă, la ora actuală, numărul membrilor şi a celor afiliaţi depăşind şase milioane, în condiţiile în care este menţinută vie şi dimensiunea Împărăţiei. Când spun aceasta, mă gândesc la menţiunile care se fac des că suntem doar o fracţiune, totuşi, că nu suntem singuri şi că mai sunt şi alţii care lucrează în Împărăţie şi pentru ea. Participarea şi a altor lideri de denominaţiuni, ca oaspeţi, confirmă aceasta, deasemenea. Dar poate cel mai mult, cel puţin până la ora când scriu aceste rânduri, m-a impresionat tema conferinţei şi modul de abordare a acesteia. “Glorificându-L pe Dumnezeu împreună” - aceasta a fost tema la care s-a revenit mereu, într-un mod simplu şi totuşi profund. Iar momentele de închinare au fost pur şi simplu copleşitoare. Cred că este lucrarea care trebuie restaurată, în primul rând, şi la noi! O închinare şi glorificare a lui Dumnezeu care duce la evanghelizare, ucenicizare, creştere şi nu invers! Am fost creaţi să-L glorificăm pe El! Tot ceea ce facem trebuie să decurgă din aceasta! Dar lucrurile nu se oresc aici. O biserică ce-L glorifică pe Dumnezeu de aici, împreună, va continua glorificarea în ceruri când împreună cu îngerii de toate gradele vom declara: “vrednic este Mielul,…!” Pentru această dimensiune profetică a închinării şi pentru această realitate care ne aşteaptă, nimic nu este prea mult,nimic nu e prea costisitor, nimic…! Dimpotrivă! Iar, apropo de starea bisericii, ea este dată tocmai de această dimensiune: cea a închinării, a glorificării lui Dumnezeu!
Permalink
07.24.09
Posted in editoriale at 8:06 am by Administrator
Continui să susţin ideea că Leviticul este o carte actuală, prezentându-vă câteva învăţături „nou testamentare” din această carte:
- Principiul dărniciei: cartea începe şi se sfârşeşte cu porunci despre dărnicie şi zeciuială! Partea Domnului – zeciuiala este prezentată ca fiind sfântă, închinată Domnului. Nu putea fi răscumpărată decât cu un preţ mai mare. Iar a te atinge de ceea ce era închinat Domnului era considerat a fi o necinstire a Numelui lui Dumnezeu (22.2).
- Principiul sfinţeniei. Legi privitoare la o trăire separată de orice rău sunt date până în cele mai mici detalii. Pentru preoţi acestea erau mai „drastice”. În Noul Legământ noi toţi suntem preoţi! „Feriţi-vă de orice vi se pare rău” este o poruncă din Noul Testament. (1 Tesal. 5.22). Păcatul era costisitor. La fel şi ipăşirea!
- Principiul slujirii. Toţi trebuiau să slujească. Aducerea jertfelor era o slujbă în sine. Relaţiile poruncite a fi respectate între ei, de asemenea.
- Principiul sărbătorii. Cele trei ocazii cu care bărbaţii trebuiau să se prezinte la Templu, cu jertfe, erau pentru a sărbători. Istoria nu trebuia uitată ci sărbătorită. În acelaşi timp sărbătorile lor aveau dimensiuni profetice. Ele reprezentau umbra Sărbătorii din Noul Testament în care avem Sărbătoarea ca trăire în odihna Lui! Dar şi sărbătoarea noastră are o dimensiune profetică. Ele, sărbătorile, îşi vor găsi împlinirea în Marea Sărbătoare fără de sfârşit care va fi declanşată de sunetul final al trompetelor îngereşti. Biserica lui Cristos va fi acolo! Sfinţii lui Dumnezeu vor fi acolo! Tu, vei fi acolo?!
- Pe săptămâna viitoare.
Permalink
07.19.09
Posted in mesaje at 6:42 pm by Administrator
Ziua ispăşirii era o zi măreaţă pentru Israel. Totul decurgea din aceasta. Era cea mai solemnă zi din tot anul. Precum Ziua umilinţei lui Cristos a fost cea mai solemnă zi din toată istoria existenţei Sale eterne.
- v.30,…versetul cheie,… există: 1. o lucrare: ispăşirea,… 2. un lucrător: preotul 3. un timp: “o zi,…” 4. un scop: “ a fi curăţiţi,…”
Această zi măreaţă era:
1. O zi a unei necesare umilinţe,… v.4,… preotul nu putea reprezenta poporul înaintea lui Dumnezeu înainte de a se face ispăşirea, Cristos însuşi a renunţat la orice reputaţie, Filip.2.7,8.
2. O zi a unei jertfe speciale (vs. 5-11). Prima data preotul trebuia să aducă jertfă pt el, Cristos nu a avut nevoie de aceasta (Evr 7.27). Jertfa din doi ţapi reprezenta 2 aspecte ale morţii lui Cristos, unul vertical şi unul orizontal (v. 12; Ioan 1. 29)—ispăşire şi substituire.
3. O zi a unei solemne subtituiri - imputări (vs. 21, 22). Ţapul care devenise blestem pt ei (Gal. 3. 13), trebuia alungat în pustie (Mc l5. 34), purtând toate nelegiuirile lor pe trupul lui (I Pt 2. 24; )
4. O zi a apropierii de Dumnezeu (vs. 12-15). Ziua când perdeaua era deschisă. Moartea lui Cristos a înlăturat acea perdea pt totdeauna (Luca 23. 45, Evr. 9. 8). Sângele stropit semnifica —(1) acceptare completă; (2) o siguranţă continuă (Efes. 1. 6, 7).
5. O zi a unei reale mâhniri, smeriri,… (v. 29). Păcatul nu e un fleac, şi nici ispăşirea. Inimi frivole le vor trata întotdeauna cu uşurinţă. (Ioan 16. 8; Fapte 2. 37).
6. O zi a unei odihni perfecte (v. 29; cap. 23. 30). Preotul făcea totul, … Isus a făcut totul,… (Ioan 19. 30). Omul mândru va vrea totd. să facă el ceva,… dar ce face omul duce numai la moarte,…
7. O zi a unei binecuvântate experienţe. (v. 30). Este responsabilitatea noastră să acceptăm prin credinţă ce a făcut El pt a ne aduce mântuire (FA 13. 39). Aceasta aduce siguranţă (1 Ioan 5. 13). Dacă moartea lui Cristos nu ne face curaţi, aceasta nu ne este de nici un folos (Ioan 13. 8).
Permalink
07.17.09
Posted in editoriale at 7:44 pm by Administrator
Aşa a fost Turcia cândva, începând cu călătoriile apostolului Pavel şi câteva secole bune după aceea. Urmele au rămas până astăzi. Este vorba despre ruinele bisericilor din Filadelfia, Pergam, Tiatira, Sardis şi Efes. În al doilea rând este vorba despre săpăturile arheologice de la Laodicea unde au fost descoperite ruine ale localităţii de atunci, inclusiv ruine de biserici. În al treilea rând şi poate cel mai convingător şi impresionant este să vezi bisericile săpate în munţii din zona Galatiei - sudul de azi al Ankarei. Prin forma acestor tuneluri - catacombe cât şi prin crucile sculptate mai peste tot, este evident faptul că acestea au servit ca localuri de întâlnire, probabil în secret, al creştinilor din primele secole. (Apropo, când am văzut acele cruci sculptate, m-am gândit la “fraţii” noştri care sunt împotriva afişării acestul simbol al creştinismului în biserici!)
Dar, poate mai semnificativ şi mai impresionant şi mai palpitant decât toate acestea este apariţia bisericilor vii. Istoria creştinismului în Turcia a fost marcată de o acoladă care acum s-a închis şi a fost dat un nou start pentru Biserica lui Cristos. Aceasta nu înseamnă de loc că este uşor, dimpotrivă. Provocările sunt mari. Oamenii care se întorc la Domnul sunt expuşi multor pericole, sunt supuşi presiunilor care vin din partea oamenilor cât şi din firea şi natura lor de oameni departe de Dumnezeu. Acestea sunt doar câteva motive pentru care bisericile şi Biserica lui Cristos din Turcia are nevoie de noi. Dar nu sunt singurele. A investi în Împărăţia lui Dumnezeu, în expansiunea ei în Turcia este nu numai un privilegiu dar şi o onoare! Să nu luăm tot ceea ce avem aici ca ceva ce ni se cuvin. Până la urmă cui, ce i se cuvine? Nimănui, nimic! Din păcate prea mulţi creştini trăiesc ca şi cum ar avea dreptul să dispună de sănătate, de libertate, de protecţie, de clădiri, cât mai impunătoare, de programe,… etc. O vizită în Turcia te cam lecuieşte de asemenea “fumuri”! De aceea, rugaţi-vă pentru Turcia şi Biserica de acolo, implicaţivă dăruind pentru ea şi, de ce nu, poate la o următoare ocazie, vizitaţi Turcia!
Pe săptămâna viitoare!
Permalink
07.11.09
Posted in editoriale at 6:41 pm by Administrator
Am ajuns în Turcia după multe peripeţii „bulgăreşti”. (Apropo, evitaţi cât puteţi Bulgaria. Turcia e mult mai „europeană” ca ea.) După ce am vizitat ruinele bisericii din Pergam, trecând prin Smirna – Izmir, ne-am îndreptat spre Efes, acolo unde are loc seminarul pentru care am venit. Le-am împărtăşit despre Împărăţia lui Dumnezeu şi Biserică, despre locul fiecăreia şi relaţia dintre ele, despre faptul că Cristos îşi zideşte Biserica Sa, o Biserică centrată în Împărăţie, iar noi suntem chemaţi să fim parteneri cu El în această zidire. De aceea este important ca fiecare dintre noi să fie conştient de cele trei relaţii pe care trebuie să le aibă fiecare creştin: relaţia cu Împărăţia, relaţia cu Biserica – Trupul lui Cristos şi relaţia cu biserica locală. Nu ne putem lipsi de nici una din aceste relaţii existenţiale. O experienţă deosebită a fost aceea de a fi martori la un botez nou testamentar. Trei oameni – două femei şi un bărbat – au mărturisit credinţa lor în Jertfa mântuitoare a lui Isus. Urmează şi alţii! Biserica Domnului din Turcia creşte! Puţin câte puţin dar constant şi în ciuda luptelor spirituale care se dau pentru fiecare suflet. Vă spun aceste lucruri din două motive: în primul rând să continuaţi să vă rugaţi pentru biserica de aici şi liderii ei iar în al doilea rând pentru a avea motive de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru ceea ce lucrează El în Turcia.. Lui I se cuvine toată Slava, Cinstea şi Onoarea. Amin!
Permalink
07.04.09
Posted in mesaje at 1:14 pm by Administrator
Levitic 3. 12-17:
- Când cineva va aduce,…. Nu dacă,…
- V.17 – lege veşnică,…
- Grăsimea = foc,… fum,…
- Când aduci jertfă, fii sigur că e cu fum! La fel şi azi.
- Pasiune: jertfă fără fum! = creştinism fără PASIUNE !
- 1 Samuel 2.12-17,… fii lui Eli şi practica lor,…
- 2 Timotei 3.5,…
- Restul jertfei trebuia mâncat de preoţi şi de oameni,… Lev. 7.8-10,…
- Religia fiilor lui Eli: ce putea face Dumnezeu pentru ei, nu ce puteau face ei pentru Dumnezeu.
P A S I U N E:
1. Pentru a vorbi: Ps 39.1-3; Ieremia 20.9; Marcu 8.38,…
2. Pasiune de acţiune: 1 Sam. 17.23-25,… David ştia că armata lui Israel este invincibilă,…
a. A opera pe tărâmul spiritual,… Efeseni 6,…
3. Pasiune pt a declara, a mărturisi
a. Este tmpul ca biserica să declare ce este şi ce face Dumnezeu.
i. Ps 96.2-3, 107. 21-22, 145.3-12,…
4. Pasiune pentru Cuvânt,…
a. Maria la picioarele lui Isus,…
5. Pasiune pt pocăinţă,… 2 Corint. 7.11,…
6. Pasiune pentru biserică,…
a. Ps 122.1,…Ps. 84.10,… FA 2.46-47,…
7. Pasiune pentru rugăciune,… Matei 26.36-41,…
Permalink
Posted in editoriale at 1:05 pm by Administrator
De prea multe ori auzim scuze de genul: nu am ştiut, mă gândeam că fac bine, credeam că e vorba despre altceva,… Încă din Levitic, însă, suntem învăţaţi că ignoranţa şi necunoaşterea nu sunt scuze! Cum? Vi se pare ceva absurd? Imposibil?! Cum adică, să fii judecat pentru ceva ce nu ai ştiut? Este nedrept? Şi totuşi: „Când cineva va face o nelegiuire şi va păcătui fără voie,… Când va păcătui cineva făcând, fără să ştie,,… „ (Levitic 5. 15, 17). Cu toate acestea, am ajuns să considerăm ca justificare bună şi suficientă, ignoranţa noastră, deşi Biblia face clar că există un preţ şi o responsabilitate, inclusiv a păcatelor şi a greşelilor fără de ştiinţă. Ignoranţa nu este o scuză ci mai bine ai face să cunoşti legile Împărăţiei! Problema mai gravă este atunci când ajungem ca inclusiv religia să ne înveţe că ignoranţa poate fi o scuză pentru orice. Există un ciclu periculos în care trebuie să refuzăm să intrăm: de la pionerat la susţinători, de la susţinători la dogmatici şi de aici la denominaţionalişti. Paşii care despart aceste faze sunt foarte mici. Este aproape justificat să „avansezi” de la starea de pionerat de la început, de entuziasm, la cea de susţinător, numai. Nu ar fi mare problemă dacă am rămâne aici. Dar, acolo fiind, ne simţim îndreptăţiţi să creem reguli care se vor transforma în dogme, legi, decrete care ne vor defini culoarea denominaţională, mai strălucitoare, desigur decât altele. Orice religie care te lasă să rămâi la stadiul carnal, firesc şi îţi promite şi aprobarea lui Dumnezeu pentru aceasta, nu este decât „religie”. Isus a spus: „dacă învăţaţi de la Mine veţi fi ucenicii Mei!”, „dacă cunoaşteţi adevărul, acesta vă va face liberi,…!” O viaţă de păcat nu este o viaţă liberă şi nu înseamnă libertate. Nici voinţa liberă nu înseamnă în mod automat libertate. Precum nici o supunere forţată faţă de Dumnezeu nu înseamnă libertate! Numai alegerea noastră voită de a ne supune lui Dumnezeu duce la adevărata libertate.
Cât despre păcat, acesta duce la robie. Este urât înaintea lui Dumnezeu. Diminuează lucrarea lui Dumnezeu în vieţile noastre. Dar, mai ales: NU EXISTĂ NICI O SCUZĂ PENTRU EL. NICI MĂCAR IGNORANŢA!
Permalink
