08.21.09
ULTIMII PENTICOSTALI?!
„Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Luca 18.8
Domnul Isus face aici referire la generaţia de oameni din timpul revenirii Sale. Cred că, în istorie, fiecare generaţie s-a întrebat dacă nu sunt ei aceia. La fel ne putem întreba şi noi, poate cu mai multă justificare, oare nu suntem noi generaţia din urmă? Dar oare de ce se întreabă Isus dacă acea generaţie va mai avea credinţă? Cred că răspunsul are de-a face cu ceea ce vedem că se întâmplă de-a lungul istoriei. Încă de pe vremea judecătorilor în Israel, vedem trei generaţii:
- Generaţia lui Iosua. Ei erau dedicaţi lui Dumnezeu pentru că experimentaseră realitatea prezenţei Sale şi văzuseră minunile. Ei îşi modelau valorile după cuvintele primite de la Moise. Întrebarea pe care şi-o puneau era: Ce este drept în ochii lui Dumnezeu? Cuvântul potrivit pentru această generaţie era DEDICARE!
- A doua generaţia, ce a bătrânilor de după Iosua. Această generaţie erau dedicaţi Dumnezeului părinţilor lor, aveau o cunoaştere a lui Dumnezeu de „mâna a doua”, depindeau de liderii lor iar întrebarea pe care şi-o puneau era: Ce este corect în ochii voştri?! Cuvântul potrivit pentru această generaţie era COMPROMISUL!
- A treia generaţie, cea care nu-L cunoştea pe Domnul. Erau dedicaţi doar lor înşişi, slujeau idolilor. Valorile la care aderau erau cele ale popoarelor din jurul lor iar întrebarea care şi-o puneau era: „Ce este corect în ochii mei?!” Cuvântul potrivit pentru această generaţie era CONFLICT!
Pentru că acest ciclu se repeta, era mereu nevoie ca oameni din a treia generaţie să se ridice la nivelul celor din prima generaţie, oameni cărora Dumnezeu să le vorbească, care să se lase călăuziţi de El!
Acest ciclu, însă, are loc orice mişcare religioasă. Există o primă generaţie, cei care au primit o nouă revelaţie, noi experienţe spirituale în urmă cărora ei îşi centrează complet viaţa pe Dumnezeu. Fiind mântuiţi în mod dramatic, ei înţeleg importanţa umblării în sfinţenie, au o pasiune şi un zel pentru câştigarea altora pentru Cristos.
Urmează o a doua generaţie dedicată experienţelor religioase ale părinţilor lor. Sunt dedicaţi mai degrabă părinţilor lor şi religiei acestora îmbrăţişând, din aceeaşi motivaţie un stil de viaţă adecvat. Legătura lor cu Dumnezeu este una indirectă. Sunt ca triburile lui Israel care nu au alungat total pe toţi locuitorii ţării, aşa cum li se poruncise şi au început să se simtă bine împreună. De aici, compromisul.
A treia generaţie a fiecărei mişcări religioase se referă la nepoţii celor care au început totul. De obicei au un grad scăzut de dedicare faţă de Dumnezeu, participă la activităţile bisericii şi la împlinirea viziunii ei, dacă există, numai în măsura în care aceasta nu se interferează cu planurile familiale sau personale. Pentru ei biserica este mai mult pentru socializare cu accent pe cât de bine cântă corul sau cât de „bună” este predica. Dacă nu este şi ceva distractiv acolo şi de amuzament, vor pleca în căutarea a aşa ceva. Îşi adaptează teologia la valorile şi credinţele lor. ACEASTĂ GENERAŢIE ESTE ULTIMA GENERAŢIE A UNEI MIŞCĂRI RELIGIOASE!
Ca atare, Dumnezeu îşi îndreaptă atenţia spre alţi oameni deschişi şi flămânzi după valorile, experienţele şi standardele primei generaţii. Singurul mod în care se poate opri acest ciclu distructiv este prin oameni flămânzi după PREZENŢA lui Dumnezeu.
O profeţie din timpul trezirii de la Azusa (1906-1909) spune aşa: „În ultimele zile, trei lucruri se vor întâmpla în marea mişcare penticostală: va fi o supraacentuare a puterii în detrimentul neprihănirii; o supralicitare a darurilor Duhului în defavoarea domniei lui Cristos şi o supraaccentuare a laudei adusă unui Dumnezeu la care nu se mai roagă.!”
Întrebarea este: se va sfârşi moştenirea penticostală cu tine sau o vei da mai departe nediminuată, celor care vin după tine? Sau, cu alte cuvinte, ce fel de generaţie suntem?
