09.16.09
MESAJUL PIERDUT DESPRE CONSACRARE
Autori din secolul XIX şi XX, care au scris dintr-o profunzime spirituală greu de găsit astăzi, demonstrează un numitor comun al scrierilor lor şi anume cel legat de consacrare, o viaţă pe deplin consacrată lui Dumnezeu. Simpson, unul dintre aceşti autori, predicând despre jertfa de pe Muntele Moria pe care Avraam era gata s-o aducă, pe însuşi fiul său, spune: “Moria, semnifică experienţa spirituală profundă la care o persoană pe deplin consacrată Domnului trebuie să ajungă. În acest act al ascultării, eul sfinţit este pus pe altar aşa cum a fost Isaac”!
Watcman Nee, în “Eliberarea Spiritului”, publicată în 1955 ne învaţă: “calea spre rodnicie spirituală şi o adevărată şi intimă cunoaştere a Domnului este zdrobirea eului. Dumnezeu foloseşte încercările pentru zdrobirea naturii noastre egoiste pentru ca natura lui Cristos să se poată manifesta prin noi. “Nici o viaţă nu este mai frumoasă, spune el decât una zdrobită. Încăpăţânarea şi egoismul au lăsat cale liberă frumuseţii în viaţa omului zdrobit.”
Astăzi auzim mai puţin asemenea mesaje. Crucea noastră nu prea face parte din mesajele noastre. Eventual puţin, foarte puţin din Crucea Lui! Ne concentrăm mai mult pe dezvoltarea sinelui, pe succesul imediat. Cultura noastră, modernizată şi ea, ne spune să ne focalizăm mai mult pe succesul care nu are nimic în comun cu jertfa. Mulţi au ajuns să creadă că Dumnezeu îi vrea fericiţi aşa că, dacă adaugă puţin creştinism, puţină Biblie, puţin din Dumnezeu vieţii lor, El îi va binecuvânta, îi va face să prospere şi toate visurile li se vor împlini.
Cât de străin sună astăzi un mesaj cuprins într-un imn scris în anul 1907 de către Adelaide Pollard:
Modelează-mă Doamne, după voia Ta! Tu eşti Olarul iar eu lutul;
Modelează-mă şi fă-mă cum vrei Tu! În timp ce eu aştept, predat şi supus.
Umplme-mă cu Duhul Tău până ce tot ce voi vedea, va fi doar Isus trăind în mine.
Cred că a sosit vremea să recâştigăm mesajul uitat al consacrării. Nu este suficient să cunoaştem doctrine, nu este suficient să ne “zugrăvim” frumos viaţa de creştin, Dumnezeu vrea inimile noastre. Trebuie să îmbrăţişăm zilnic crucea noastră. Nu este suficient să evităm păcatele despre care cultura spune că sunt cele mai rele, trebuie să lăsăm bisturiul lui Dumnezeu să îndepărteze mândria, egoismul, autoînălţarea pe care cultura noastră decăzută le încurajează.
Te invit să faci următoarea “rugăciune periculoasă” de consacrare lăsându-L pe Dumnezeu să urce pe tronul vieţii tale în timp ce tu abdici:
“Doamne, Tu eşti Olarul iar eu lutul. Iartă-mi egoismul. Îmi consacru viaţa mea astăzi Ţie. Îşi dau voie să mă zdrobeşti, să mă modelezi, să mă apleci şi să mă faci după voia Ta. Aceasta e lucrarea harului Tău. Aleg să îmbrăţişez orice circumstanţe pe care le trimiţi în viaţa mea care să mă scape de mândrie şi de egoism. Aleg să mă pun pe altarul Tău şi să trăiesc acolo. În timp ce mă “golesc” de mine, te rog să mă umpli cu Duhul Tău. Amin!”
