11.06.09

MULŢUMIRI ŞI MULŢUMIRE!

Posted in editoriale at 9:17 pm by Administrator

A fost pur şi simplu o săptămână superbă. Se pare că nu este nimic mai minunat decât să fii mulţumitor şi să exprimi această stare. După ce am înţeles că mulţumirea este legată de sărbătoare, am continuat să mulţumim lui Dumnezeu pentru onoarea pe care o avem de a fi lucrători împreună cu El în diferite domenii de slujire la care suntem chemaţi: începând de la slujirile din biserică, acestea vizează maturizarea noastră, la slujirea semenilor prin proiecte sociale, până la ducerea Evangheliei mai departe, plantare de biserici şi misiune externă. A fost mulţumire şi a fost sărbătoare. Cum spuneam, acestea merg împreună. De fapt, printr-o atitudine continuă de mulţumire, aşa cum, de altfel Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă, putem ajunge la o sărbătoare continuă. Sărbătoare continuă! Ce frumos, nu-i aşa? Dar, poate şi, ce ciudat! Şi totuşi, Dumnezeu vrea să ajungem la această stare. Atunci nu vom aştepta o zi specială pentru a sărbători ceva pentru că vom trăi cu Sărbătoarea în noi! Un Sabat continuu, nu unul de o zi pentru care se luptă unii. Eu refuz un asemenea sabat, de o zi, care nu face altceva decât creează gâlceavă, discordie şi-i duce pe oameni în rătăcire. Nouă ni s-a dat un Sabat continuu, o Sărbătoare permanentă. (Nu vă lăsaţi pradă oamenilor care vor să vă reducă la oameni de o zi!) iar săptămâna trecută a fost doar un crâmpei, o demonstraţie a ceea ce putem experimenta continuu. Cu condiţia ca mulţumirea să fie ridicată şi trăită la nivel de atitudine, de mod de viaţă! De fapt, despre aceasta este vorba! Aici suntem aşteptaţi! Se poate! Secretul? Fiecare să facă un pas mai departe din locul în care este acum! Un pas, o dată! Doar atât! Şi încă ceva: nu te opri!

Leave a Comment