01.11.10

PATRU ANCORE ŞI O DORINŢĂ

Posted in mesaje at 9:02 pm by Administrator

I. Introducere
A. Există furtuni care se ridică în viaţa noastră care ne fac să ne întrebăm dacă vom mai vedea soarele din nou! Dar, pentru copii lui Dumnezeu există ancore sigure cu care ne putem ancora, pe teren sigur, care să ne ţină în furtunile vieţii.

II. Situaţia
A. Efectele furtunii asupra corăbiei. “Furtuna perfectă”
B. Sunt furtuni în care simţi că tot ce poţi face este să stai, să rămâi, nimic altceva,…
III. Ancorele
A. Prezenţa lui Dumnezeu
1. “Un înger al Domnului mi s-a arătat…”
a. David a spus “este bucurie deplină” in prezenţa Domnului.
b. Fapte 3:19: “vremuri de înviorare vin din prezenţa Domn…”
c. Vinovăţia ne face să ne ascundem de Prezanţa Domnului!
(1) Adam şi Eva
(2) Cain
(3) Iona
B. Identitatea noastră
1. “…al cărui sunt şi pe care-L slujesc.”
a. Pt. copilul lui Dumnezeu care îşi înţelege identitatea, Prezenţa lui D. este o ancoră în orice furtună.
b. Mat. 14: Petru care recunoaşte cine este Isus este singurul care iese din barcă şi umblă pe ape,…!
C. Cuvântul lui Dumnezeu
1. “care mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”
a. Pavel s-a încrezut în ceea ce Dumnezeu i-a spus, că se va împlini,… v.25,… eu cred,…
b. Dacă putem avea ancora Cuvântului, putem şti că nu vom fi lăsaţi,…!
(1) Heb 6:17-19:
D. Voia lui Dumnezeu
1. “Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”
a. Dumnezeu avea un scop cu Pavel ca să ajungă în Malta,… năpârca scuturată în foc,…!
b. Dumnezeu are întotdeauna un scop cu noi atunci când trecem prin furtuni,… poate nu vedem destinaţia dar putem fi siguri că El ştie,…!
c. O încredere totală şi completă în Voia lui Dumnezeu este o ancoră sigură pe care ne putem baza în cele mai negre furtuni,…
IV. Dorinţa
A. Dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu
1. Ps 130:6,…
2. Isa 26:8-9,…
V. Concluzie: 4 ancore şi o dorinţă,… recapitulare,…
Nu contează prin ce furtuni s-ar putea să ajungi, dacă poţi arunca aceste 4 ancore şi dorinţa de a-L vedea pe El, poţi fi sigur că vei rămâne la suprafaţă şi după ce furtuna va trece!

2 Comments »

  1. Emeric said,

    January 11, 2010 at 10:34 pm

    Multumim pt acest minunat cuvant al Domnului, o sinteza avietii spirituale, a umblarii cu Dumnezeu si prin care se face minunat( am o slabiciune pt acest cuvant) tranzitia spre noul capitol al citirii zilnice. Fie ca este vorba de Iosua, care a preluat conducerea de la Moise, sau de Pavel care a trecut printr-o crunta furtuna, mesajul este acelasi-Nu te teme caci sunt cu tine.Iar cel ce se stie necurmat in prezenta Domnului…”isi gaseste placerea in Legea Domnului,si zi si noapte cugeta la Legea Lui.” Deci, avem nevoie de rugaciune, avem nevoie sa constientizam permanent prezenta LUI; suntem chemati sa mijlocim in rugaciune, suntem chemati sa stam in ascultare pt a afla voia Lui privind slujirea noastra. Dumnezeu ne cheama la mai multa rugaciune, Dumnezeu vrea sa lucreze prin noi , pot sa afirm asta, cel putin in dreptul meu. Dumnezeu m-a trezit noaptea de multe ori in ultimul timppt a ma ruga. Uneori stiam pt cine sau ce trebuie sa ma rog chiar atunci,(ulterior am avut confirmarea) dar alteori stiam doar ca “trebuie”. Au fost cereri de ajutor in rugaciune in cadrul comunitatii crestine pe You Tube. Si, ori ca a fost vorba de tumoare de marimea unui ou pe creierul unei fetite din USA, sau de o riscanta operatie pe inima in Spania,am primit mail-uri prin care familia multumea lui Dumnezeu si ne invita sa participam la bucuria lor, iar cuvantul de ordine era “minune’.Asadar, fratilor, hai sa ne rugam unii pt altii si Domnului nostru, cu atat mai mult cu cat scrie undeva ca “Rugaciunea este unitatea de masura a dragostei ” iar Domnul nostru Isus Cristos ne cheama sa ne iubim unii pe altii,Slava si Glorie Lui ! Amin.

  2. Emeric said,

    January 12, 2010 at 9:37 pm

    As reveni cu cateva cuvinte daca-mi este permis; doar vreau sa multumesc inca odata pt acest cuvant si sa precizez ca fiecare cuvant este adevarat intocmai; am trecut prin doua furtuni, odata “era”sa pierd totul in plan material si familial iar a doua oara “era’ sa ma pierd pe mine insumi.Dar Harul si Indurarea LUI sunt nemasurate !
    Cateva ganduri privind “citirea” de azi ; toate alegerile proaste pe care le-ai facut pana la un moment dat pot fi rascumparate printr-o alegere buna :aceea de a-L alege pe Cristos ! Bine , acum privind la Rahav nu trebuie sa credem ca pentru a face o fapta nobila putem sa mintim; Nu minciuna ei ci credinta si faptele ei au situat-o printre Eroii credintei. Psalmul 2 -as rezuma mesajul printr-un citat, nu stiu al cui e : Am reusit sa-L alungam pe Dumnezeu din scolile noastre, din cartile noastre si din vietile noastre, dar nu vom reusi sa-L alungam niciodata din……sfarsitul nostru.” Domnul sa va binecuvanteze !!

Leave a Comment