03.12.10
Posted in editoriale at 8:34 pm by Administrator
Am rămas impresionat când am ascultat, pe internet, sunetul înregistrat în Univers de catre cei de la NASA, prin stația Voyager. De fapt se pot asculta sunetele captate de la mai multe planete, inclusiv planeta Pământ. E foarte interesant pentru că, ai zice câ e o tăcere desăvârsită în Univers, când colo, universul „cântă’! Si cand te mai gandesti ca acestea sunt doar sunetele care sunt audibile omului, iar această plajă de sunete este foarte îngustă în comparație cu multitudinea de sunete de diferite frecvențe pe care omul nu le poate auzi, nefiind dotat pe măsură. Aceasta mă duce cu gândul la lumea sunetelor si la cât de puțin putem noi auzi din această lume. Cred ca si aceasta este o limită pe care o avem cât suntem aici pe pământ si că în starea desăvârsită pe care vom avea-o după Înviere sau după Răpire, nici această limită nu va mai fi! Nu avem cum să ne imaginăm, acum, cum va fi să auzim totul, să auzim desăvârsit, toată gama de sunete, toate frecvențele posibile! Vom uita de surzenia noastră de acum. Iar, dacă am fi mai constienți de această realitate, ne-am certa mai puțin, pe subiectul muzicii si a sunetelor. Ascultați, deci, muzica planetelor. Sunetul cerului! Pentru că Universul cântă iar Dumnezeu vorbeste! Tăcere! Psssssst!
Permalink
01.08.10
Posted in editoriale at 9:25 pm by Administrator
Luna trecută a trecut la Domnul evanghelistul Oral Roberts. Acest om, un gigant al credinţei, a lăsat o moştenire deosebită, printre care şi câteva afirmaţii pe baza cărora el a trăit, cum ar fi: “aşteaptă-te la o minune!”, sau, “ceva bun urmează să ţi se întâmple!” Cred că aceste două afirmaţii ne sunt folositoare acum la început de an. De fapt, de la acest fel de oameni, avem mereu ceva de învăţat. Dumnezeu are întotdeauna oameni care se adaugă la lista eroilor credinţei din Evrei capitolul 11. În aceeaşi carte, de altfel, ni se spune clar că cine vrea să se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă şi că fără credinţă este imposibil să-i fim pe plac. Trebuie să înţelegem, deci, că dacă vrem să ne apropiem de Dumnezeu, să căutăm Prezenţa Lui mai mult şi umplerea Duhului, avem nevoie de o credinţă propaspătă, o credinţă mai mare, un nou nivel al acesteia. Un mod prin care ne putem motiva în aceasta este şi uitântu-ne la oameni dinaintea noastră. Oameni ai Bibliei, începând cu Avraam şi ceilalţi giganţi ai Vechiului Testament, continuând cu Pavel şi alţi giganţi ai Noului Testament şi, de ce nu, căutând oameni ai credinţei în vremea noastră, în generaţiile anterioare.
Apoi, cu siguranţă, un alt mod de a ajunge la o credinţă proaspătă este prin Cuvântul lui Dumnezeu. Vă cer, insist chiar, vă rog, … cum vreţi, scrieţi în fiecare zi cel puţin o promisiune pe care o găsiţi în Cuvântul lui Dumnezeu. Vom face o “colectă” în săptămâna mulţumirii din anul acesta şi la sfârşitul anului de asemenea promisiuni! Deschideţi un jurnal, un notes, un caiet şi notaţi zilnic, oridecâte ori citiţi Cuvântul, o promisiune pe care o puteţi personaliza din acel Cuvânt.
Anul acesta va avea provocările sale. Poate că în domeniul relaţiilor, al familiei, al slujbei sau al finanţelor. Vom avea nevoie de o nouă doză de credinţă, un nou nivel, corespunzător provocărilor.
Procedând în acest mod, aprinzând şi ţinând mereu arzândă flacăra credinţei, la timpul potrivit “corbie lui Dumnezeu” vor veni cu răspunsul!
Nu uitaţi, cu Dumnezeu, nimic nu este imposibil!
Şi încă ceva: în 2010:
“Aşteaptă-te la o minune”, “ceva bun şi frumos urmează să ţi (ni) se întâmple!”
Permalink
12.30.09
Posted in editoriale at 9:41 pm by Administrator
Ultimii 10 ani vor fi amintiţi şi rămaşi în istorie prin multe evenimente neplăcute: terorismul, recesiunea, criza, dezastre naturale (tsunami, uragane, cutremure), falimentele instituţiilor sanitare, conflictul global început în 11 septembrie, războaie şi multe altele.
Cu toate acestea Dumnezeu a fost la lucru şi în acest sezon tumultuous. Iată câteva tendinţe, lucruri majore, direcţii care pot fi evidenţiate şi care marchează direcţia în care îndreaptă Dumnezeu biserica Sa:
1. Creştinismul din ţările lumii a treia a continuat să fie în creştere. Acum sunt în Africa aproximativ 600 de milioane de creştini. Creştinismul protestant a crescut în ultimii 10 ani, în Vietnam, cu 600%. În China, numărul creştinilor care frecventează megabiserici de peste 50,000 de membri este estimat la 130 de milioane de membri. Creşteri spectaculoase de biserici au avut loc în Guatemala, Brazilia, India, Etiopia. În Nepal unde în anii 1960 nu erau creştini, acum sunt o jumătate de million. Populaţia creştină în Indonezia s-a majorat de la 1,3 la 11 milioane în ultimii 40 de ani.
2. Revoluţia digitală a deschis noi uşi pentru evanghelism. Decada a început cu frica de virusul Y2K, frică ce s-a dovedit a fi nejustificată. Tehnologia a explodat. Au apărut termini noi: facebook, google, twitter, blog, ipod, youtube şi multe altele. Tradiţionaliştii se plâng împotriva invadării spaţiului lingvistic şi de comunicare din partea acestor “intruşi”. În loc să procedăm în acest mod şi să ne împotrivim schimbărilor, ar fi mai bines ă descoperim metode prin care să folosim aceste mijloace noi ca oportunităţi de a împărtăşi Evanghelia. Posibilitatea de a transmite mesajul nu a fost niciodată atât de uriaşă ca şi acum.
3. Criza economică globală nu a stopat biserica. Donaţiile caritabile în SUA au crescut în 2008 cu 5,5 %, iar multe biserici au experimentat creştere în ceea ce priveşte dărnicia. Este un adevăr dovedit că, în recesiune, credinţa creşte.
4. Cu toate că islamul militant a crescut, la fel s-a întâmplat şi cu opoziţia faţă de acesta. Un exemplu revelator este cel al protestelor din Iran.
5. Lupta dintre secularizarea culturii şi creştinism s-a înteţit. Să ne amintim doar de filme şi cărţi ostile creştinismului cum ar fi “Codul lui Da Vinci” versus cărţi şi filme care promovează bazele creştinismului: Patimile lui Cristos, Viaţa condusă de scopuri şi multe altele.
6. Mişcarea carismatică a experimentat o dureroasă şi necesară curăţire. Deşi în ansamblu penticostalismul a continuat să crească, anumite segmente ale mişcării au fost zguduite de scandaluri provocare de divorţuri, sexuale sau de pierdere a credibilităţii. Exemplele sunt, din păcate, destul de numeroase.
7. O mişcare de biserici sănătoase a început să se dezvolte. Întotdeauna, încă de pe vremea Izabelei din Vechiul Testament, Dumnezeu a avut, “ascunşi” pentru o vreme, oamenii Săi. În special din generaţia tânără, Dumnezeu ridică oameni care reprezintă voci ale Lui pentru această vreme. Lideri care urmăresc integritatea, umilinţa şi puritatea şi care resping lăcomia, excesul şi egoismul. Ei sunt bine înrădăcinaţi în Scriptură şi plantează biserici într-un ritm agresiv.
Poate avem motive să fim obosiţi şi împovăraţi după ultimii 10 ani dar nu avem motive să ne fie teamă de viitor. Urmează un nou sezon de oportunităţi în care, acelaşi Dumnezeu care şi-a zidit Biserica Sa până acum o zideşte în continuare, în ciuda disficultăţilor şi provocărilor de multe feluri.
LA MULŢI ANI!
(După un articol din revista Charisma)
Permalink
12.12.09
Posted in editoriale at 7:42 pm by Administrator
Un titlu la fel de potrivit al cărții Faptele Apostolilor ar fi Faptele Bisericii. Promisiunea Domnului Isus făcută înainte de Înălțare a fost si a rămas valabilă pentru toți cei care vor crede în Numele Lui. Dacă este să ne referim la titlul cărții, doar, trebuie să recunoastem că acesta ar putea induce ideea că există o elită de credinciosi, în cazul bisericii primare – apostolii, care fac lucrarea, fac totul, care sunt beneficiarii promisiunii Domnului Isus. Poate si aceasta să fie cauza pentru care biserica să tindă, la fel ca în orice comunitate de oameni, să aibă un procent mic de oameni implicați. Statisticile spun că în orice congregație există 5% lideri, 15% lucrători, implicați, 65% care nu fac nimic si 15% care sunt cauza problemelor. Apropo de aceste procente, e bine să „arunce o privire” fiecare, să vadă în care dintre aceste „tabere” s-ar afla. Dar, reveninf la titlu, chiar dacă Faptele Apostolilor înregistrează cu precădere acțiunile apotolilor, în special pe cele ale lui Pavel, Petru, Iacov si ceilalți, cred că, în acelasi timp este evidentă implicarea tuturor credinciosilor în viața bisericii. De exemplu, cresterea bisericii, faptul că se întâlneau la templu si în case, că erau împreună si multe alte referiri, nu le putem înțelege altfel decât că se referă la toți credinciosii. Se pare că credinciosii aparținând bisericii primare au înțeles foarte bine promisiunea Domnului Isus si chemarea bisericii. Poate că au avut si ei procentul lor de „15%” cauzatori de probleme, apropo de ce s-a întâmplat în capitolul sase, dar cu siguranță că procentul de 65% a fost mai mic în cazul lor. Astăzi trebuie să revenim la chemarea si misiunea bisericii, inclusiv la misiunea apostolilor pentru că ân continuare la baza bisericii stă miscarea apostolică. Continuați să citiți Faptele apostolilor urmărind, printre rânduri, Faptele bisericii.
Permalink
11.30.09
Posted in editoriale at 9:30 pm by Administrator
Poate unul dintre cele mai greu de citit pasaje din Biblie este cel pe care l-am avut de citit săptămâna aceasta, legat de blestemele care urmau să vină peste Israel în cazul neascultării. Este greu şi să le citeşti, când te gândeşti, însă, şi te uiţi în istorie şi vezi că ei chiar le-au experimentat, pe toate, …! Ce are trebui să învăţăm noi, astăzi, din aceste pasaje, din experienţa lor. Desigur, ceea ce ei nu au învăţat până azi! Anume, este vorba de importanţa ascultării în viaţa omului. Faptul că viaţa pendulează între binecuvântare şi blestem, în funcţie de ascultarea noastră de Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, tema ascultării este evidentă în cartea Deuteronom. Pentru evrei atunci cât şi pentru noi astăzi, ascultarea este vitală, este o problemă de viaţă şi moarte. Iar ascultarea începe cu recunoaşterea identităţii, cu definirea locului în care te-a pus Dumnezeu şi cu împlinirea scopului pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre noi. Vă dau în continuare zece semne ale ascultării, pentru a ne putea evalua, fiecare dintre noi. Toate aceste semne îşi au rădăcina şi le putem identifica în Deuteronom:
1. Oamenii doresc şi dovedesc credincioşie faţă de biserică.
2. Revenirea la predicarea expozitivă a Cuvântului lui Dumnezeu.
3. Familiile fac copii – face parte şi azi din mandatul pe care Dumnezeu l-a dat omului.
4. Îmbrăţişarea principiului “mamă şi tată spiritali” – responsabilitatea faţă de generaţiile următoare.
5. Tinerii nu-şi (mai) irosesc vieţile.
6. Îmbrăcăminte după voia şi standardele lui Dumnezeu.
7. Curajul de a pune relaţia cu Dumnezeu mai presus de relaţiile de familie, există un singur Rege şi Acela este Isus.
8. Taţii îşi întorc inima spre copii şi invers.
9. O reducere a pierderilor în tânăra generaţie,…
10. Există o creştere a înţelegerii a autosuficienţei Scripturii.
Permalink
11.06.09
Posted in editoriale at 9:19 pm by Administrator
Psihologul John C Norcross a descoperit marea trasatura care îi diferentiaza pe cei care îsi ating scopurile de cei care nu si le ating: asteptarea! Ambele tipuri de oameni experimenteaza aceeasi cantitate de esec în prima luna, în care lupta pentru scopurile lor. Membrii grupului care au succes nu se asteapta sa aiba succes imediat; ei îsi privesc esecurile ca pe un motiv de a se rededica si a-si îndrepta din nou atentia asupra scopurilor lor cu mai multa hotarâre. Norcross spune: “Cei care au parte de esec spun ca, o repetare a esecului este dovada ca nu sunt în stare sa reuseasca. Ei sunt cei care au o conceptie gresita si anume ca viata trebuie sa fie usoara”.
Eşti în capcana cuvintelor gurii tale;eşti legat de cuvintele gurii tale. Prov. 6:2
Biruinţa ta este în gura ta! Sunt domenii în viaţa noastră care au fost uscate şi secetoase de mult timp. Aceste domenii pot fi: căsătoria, relaţiile, finanţele, sănătatea, starea emoţională, starea psihică,… Dar Dumnezeu spune, dacă vei fi eliberat, dacă schimbarea va veni, aceasta nu depinde de Dumnezeu ci de tine, este în gura ta.
Ce spui despre situaţia ta? Poţi declara distrugerea şi eşecul tău sau poţi declara viaţă şi revenire. Poţi declara că sănătatea îţi aparţine. Că prosperitatea este a ta. Bucuria este a ta. Căsătoria ta este solidă. Că vei primi tot ce are Dumnezeu pentru tine. Nici un diavol din iad nu poate opri acestea. Dumnezeu a spus aşa iar tu trebuie să declari ce a spus El. Victoria este în gura ta.
Scumpule Mântuitor, sunt într-o situaţie aparent fără speranţă. Sunt presat din toate părţile; totul pare să se destrame în jurul meu. Dar eu îţi mulţumesc pentru puterea declaraţiei. Cuvântul tău spune că sunt legat de cuvintele gurii mele. Sunt în capcana cuvintelor mele. Cuvântul Tău îmi spune deasemenea că orice voi cere în Numele Tău, cu credinţă, voi primi. Tată, eu cred Cuvântul Tău pentru că el este adevărat. De aceea, eu declar cu curaj că voi avea tot ce ai Tu pentru mine, situaţia mea se va schimba, orizontul meu este luminos, voi trăi şi nu voi falimenta. Viitorul meu este minunat pentru că mă încred în Tine!
Acestea sunt două dintre mesajele primite în această săptămână care mi-au “prins bine”. Poate mai ajută pe cineva!
Permalink
Posted in editoriale at 9:17 pm by Administrator
A fost pur şi simplu o săptămână superbă. Se pare că nu este nimic mai minunat decât să fii mulţumitor şi să exprimi această stare. După ce am înţeles că mulţumirea este legată de sărbătoare, am continuat să mulţumim lui Dumnezeu pentru onoarea pe care o avem de a fi lucrători împreună cu El în diferite domenii de slujire la care suntem chemaţi: începând de la slujirile din biserică, acestea vizează maturizarea noastră, la slujirea semenilor prin proiecte sociale, până la ducerea Evangheliei mai departe, plantare de biserici şi misiune externă. A fost mulţumire şi a fost sărbătoare. Cum spuneam, acestea merg împreună. De fapt, printr-o atitudine continuă de mulţumire, aşa cum, de altfel Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă, putem ajunge la o sărbătoare continuă. Sărbătoare continuă! Ce frumos, nu-i aşa? Dar, poate şi, ce ciudat! Şi totuşi, Dumnezeu vrea să ajungem la această stare. Atunci nu vom aştepta o zi specială pentru a sărbători ceva pentru că vom trăi cu Sărbătoarea în noi! Un Sabat continuu, nu unul de o zi pentru care se luptă unii. Eu refuz un asemenea sabat, de o zi, care nu face altceva decât creează gâlceavă, discordie şi-i duce pe oameni în rătăcire. Nouă ni s-a dat un Sabat continuu, o Sărbătoare permanentă. (Nu vă lăsaţi pradă oamenilor care vor să vă reducă la oameni de o zi!) iar săptămâna trecută a fost doar un crâmpei, o demonstraţie a ceea ce putem experimenta continuu. Cu condiţia ca mulţumirea să fie ridicată şi trăită la nivel de atitudine, de mod de viaţă! De fapt, despre aceasta este vorba! Aici suntem aşteptaţi! Se poate! Secretul? Fiecare să facă un pas mai departe din locul în care este acum! Un pas, o dată! Doar atât! Şi încă ceva: nu te opri!
Permalink
10.17.09
Posted in editoriale at 2:51 pm by Administrator
Dintre ucenicii Domnului Isus, cei care L-au urmat în cei trei ani şi jumătate de lucrare, Ioan este cel care scrie cel mai mult. Cele cinci cărţi scrise de el: Evanghelia, trei epistole şi Apocalipsa, reprezintă aproape a cincea parte a Noului Testament, după numărul de cărţi scrise, fiind întrecut doar de Pavel, devenit mai târziu apostol, prin descoperire divină. Cum a fost transformat acest om din fiu al tunetului în fiu al iubirii, este o taină, o minune, la fel de mare cu minunea transformării lui Saul în apostolul Pavel. Cert este că transformarea a avut loc. Ca urmare, el nu şi-a găsit linişte decât cu capul plecat pe pieptul Domnului. Ce diferenţe mari între oameni care L-au urmat pe Mântuitorul?! Dacă ne gândim la Petru – omul cu sabia scoasă mereu afară din teacă. La propriu şi la figurat. Ioan – transformat din omul dreptăţii în omul liniştit. Nu rezultă din scrierile lui nimic care să indice prima natură a sa. Nimic din fiul tunetului – totul din fiul dragostei. Cred că până şi scenele din Apocalipsa, scene care-i îngrozesc pe mulţi astăzi – au fost „îmblânzite”! Se poate ca Ioan să fi văzut aievea acele scene tulburătoare şi a fost o provocare pentru el să le pună în cuvinte care să înveţe, să îmbărbăteze, să aline. Din această calitate a lui, transformată, în Evanghelia pe care o scrie şi o lasă posterităţii, Ioan îl prezintă pe Isus ca pe o persoană, nu una oarecare ci ca pe Fiul lui Dumnezeu. Acesta este modul de abordare al lui Ioan în ce-L priveşte pe Isus.
Să continuăm să ne apropiem de această carte – Cuvânt care ne duce în Prezenţa lui Isus – Fiul lui Dumnezeu.
Permalink
09.18.09
Posted in editoriale at 2:04 pm by Administrator
Prea deseori creştini îşi schimbă loialitatea de la o biserică la alta cu aceeaşi analiză pe care o fac când îşi pun problema ce fel de meniu să-şi cumpere la „fast-food”. Totuşi, a alege unde şi cu cine te închini împreună lui Dumnezeu, unde îţi investeşti darurile spirituale este o problemă serioasă care trebuie să implice rugăciune considerabilă.
Ce spune Dumnezeu despre aceasta?
Deşi Biblia nu are un răspuns categoric de felul: „acum poţi căuta uşa de ieşire din biserica ta,…” imaginea bisericii pe care o găsim în Efeseni 4.11-15, ne poate ajuta.
Dacă învăţătura, închinarea, programele şi activităţile bisericii pe care o frecventezi nu slujeşte oamenilor în creşterea lor spirituală, dacă structura de organizare a bisericii tale nu-L recunoaşte pe Cristos ca şi autoritate finală, dacă biserica nu are nici o viziune pentru lumea pierdută, atunci poţi să te gândeşti la plecare.
Dar, dacă motivul principal pentru care te gândeşti la plecare este unul mai degrabă personal decât teologic – poate ai fost rănit de cineva din adunare sau chiar de cineva din conducere – atunci este imperios necesar să depui toate eforturile de a rezolva conflictul acţionând conform cu Matei 18.15-17, mai degrabă decât a pleca lăsându-te stigmatizat pe viaţă! Este bine de asemenea să te consulţi cu creştini maturi, înainte de a te pripi şi de a lua o decizie greşită. (Prov. 13.10) Şi, desigur, rugăciunea de călăuzire este esenţială. Dacă îl ascultăm pe Dumnezeu, El ne-a promis să ne îndrepte paşii. (Isaia 30.20-22) În final, dacă făcând toţi aceşti paşi, Duhul Sfânt îţi dă „verde” ca să pleci, ca să-ţi cauţi un alt loc de închinare, păzeşte-ţi limba şi nu te face vinovat de păcatul acuzării şi al bârfei. Să nu te trezeşti că lupţi împotriva Miresei lui Cristos. (Efeseni 5.25-27, 1 Timotei 3.15) Pentru că aşa este Biserica lui Cristos, în ciuda faptului că bisericile locale (toate, inclusiv aceea la care vrei să pleci) sunt pline de oameni păcătoşi!
PS. Articolul de mai sus este o prelucrare după un articol apărut în revista TCW.
Permalink
09.16.09
Posted in editoriale at 2:05 pm by Administrator
Autori din secolul XIX şi XX, care au scris dintr-o profunzime spirituală greu de găsit astăzi, demonstrează un numitor comun al scrierilor lor şi anume cel legat de consacrare, o viaţă pe deplin consacrată lui Dumnezeu. Simpson, unul dintre aceşti autori, predicând despre jertfa de pe Muntele Moria pe care Avraam era gata s-o aducă, pe însuşi fiul său, spune: “Moria, semnifică experienţa spirituală profundă la care o persoană pe deplin consacrată Domnului trebuie să ajungă. În acest act al ascultării, eul sfinţit este pus pe altar aşa cum a fost Isaac”!
Watcman Nee, în “Eliberarea Spiritului”, publicată în 1955 ne învaţă: “calea spre rodnicie spirituală şi o adevărată şi intimă cunoaştere a Domnului este zdrobirea eului. Dumnezeu foloseşte încercările pentru zdrobirea naturii noastre egoiste pentru ca natura lui Cristos să se poată manifesta prin noi. “Nici o viaţă nu este mai frumoasă, spune el decât una zdrobită. Încăpăţânarea şi egoismul au lăsat cale liberă frumuseţii în viaţa omului zdrobit.”
Astăzi auzim mai puţin asemenea mesaje. Crucea noastră nu prea face parte din mesajele noastre. Eventual puţin, foarte puţin din Crucea Lui! Ne concentrăm mai mult pe dezvoltarea sinelui, pe succesul imediat. Cultura noastră, modernizată şi ea, ne spune să ne focalizăm mai mult pe succesul care nu are nimic în comun cu jertfa. Mulţi au ajuns să creadă că Dumnezeu îi vrea fericiţi aşa că, dacă adaugă puţin creştinism, puţină Biblie, puţin din Dumnezeu vieţii lor, El îi va binecuvânta, îi va face să prospere şi toate visurile li se vor împlini.
Cât de străin sună astăzi un mesaj cuprins într-un imn scris în anul 1907 de către Adelaide Pollard:
Modelează-mă Doamne, după voia Ta! Tu eşti Olarul iar eu lutul;
Modelează-mă şi fă-mă cum vrei Tu! În timp ce eu aştept, predat şi supus.
Umplme-mă cu Duhul Tău până ce tot ce voi vedea, va fi doar Isus trăind în mine.
Cred că a sosit vremea să recâştigăm mesajul uitat al consacrării. Nu este suficient să cunoaştem doctrine, nu este suficient să ne “zugrăvim” frumos viaţa de creştin, Dumnezeu vrea inimile noastre. Trebuie să îmbrăţişăm zilnic crucea noastră. Nu este suficient să evităm păcatele despre care cultura spune că sunt cele mai rele, trebuie să lăsăm bisturiul lui Dumnezeu să îndepărteze mândria, egoismul, autoînălţarea pe care cultura noastră decăzută le încurajează.
Te invit să faci următoarea “rugăciune periculoasă” de consacrare lăsându-L pe Dumnezeu să urce pe tronul vieţii tale în timp ce tu abdici:
“Doamne, Tu eşti Olarul iar eu lutul. Iartă-mi egoismul. Îmi consacru viaţa mea astăzi Ţie. Îşi dau voie să mă zdrobeşti, să mă modelezi, să mă apleci şi să mă faci după voia Ta. Aceasta e lucrarea harului Tău. Aleg să îmbrăţişez orice circumstanţe pe care le trimiţi în viaţa mea care să mă scape de mândrie şi de egoism. Aleg să mă pun pe altarul Tău şi să trăiesc acolo. În timp ce mă “golesc” de mine, te rog să mă umpli cu Duhul Tău. Amin!”
Permalink
« Previous entries · Next entries »
