06.14.10
Posted in Uncategorized at 2:15 pm by Administrator
Viața lui David, fugar cu urcușuri și coborâșuri,… munte și vale,…
Începe de la un necunoscut,… pastor de oi pe dealurile Betleemului,… al 8-lea fiu, neglijat, pus de o parte,… gata să fie trecut cu vederea chiar și de Samuel.
Continuă cu a fi unul din cei mai mari oameni în istoria biblică,…
- înfrânge leul, ursul și uriașul,…
- fuge spre Goliat dar fuge de Saul,…
- uns ca rege în prezența fraților săi,… 1 Sam. 16.12,…
- Ionatan îl declară rege,… 1 Sam. 23.17,…
- Chiar și Saul îi spune același lucru,… 1 Sam. 24.20,…
Dar, în 1 Sam. 27.1,… emoționant,…
Suntem de multe ori în aceeași situație,…
Avem ungerea, daruri, promisiuni,… Dumnezeu m-a uitat!
David a fost mulți ani fugitiv, dar a venit un moment în viața lui,… un moment de criză când a pășit pe un alt stadiu,… unde a încetat să fie un urmărit și a început să urmărească,…
- ceva s-a întâmplat cu el că l-a transformat în regele care Dumnezeu îl dorea să fie,…
- a încetat să fie afectat de situație și a început să fie stăpân pe ea
- a încetat să trăiască sub circumstanțe și să se ridice deasupra lor
o precum Isus care a călcat pe valurile care erau să răstoarne corabia ucenicilor,…
- sunt mulți afectați de circumstanțe,… Dumnezeu nu a intenționat ca să se întâmple aceasta,… Dumnezeu nu a promis pustia pt Israel,…!
• Dumnezeu nu vrea ca noi să fim schimbați de lume ci ca noi să schimbăm lumea!
• Dumnezeu are un destin pt noi dar diavolul trimite furtuni, probleme, vânturi, valuri,… trebuie să umblăm peste ele,…
• Noi nu suntem fugitivi ci biruitori!
DE CE AJUNGE DAVID ÎN ACEASTĂ DILEMĂ?
Să mergem cu 16 luni înainte în viața lui,…
• Omul care ucisese uriașul filistean, acum fuge și caută protecție în tabăra lor! Vrea să lupte pt ei,… împotriva lui Israel,… numai refuzul filistenilor îl oprește,… când se întoarce, cetatea lor era prădată!
• Oamenii lui vor să-l ucidă! Lucrurile nu puteau fi mai grele!
• N-a mai fost Ionatan să-I spună, totul va fi bine,…!
• Nici oamenii lui ca să-l încurajeze, nici Samuel cu uleiul,…
• Pt prima dată, David ajunge singur, își pierduse familia, prietenii,… oamenii lui îi erau împotrivă,…!
Ce faci în asemenea situații? Ai două opțiuni: să te lași pradă descurajării și să renunți, sau,… ceea ce a făcut David:
- nu a așteptat ca preotul să-l încurajeze, nici pe altcineva ci,…
- el s-a întărit în Domnul,… v.6,…
- David a învățat cea mai importantă lecție din viața lui când învățat să se încurajeze în Domnul,…! El declară:
o Circumstanțele nu mă vor distruge!
o Situația mea nu mă va schimba, eu o voi schimba pe ea!
o Poate că nu e nimeni care să mă încurajeze, o voi face eu!
- Atunci David a fost transformat în regele pe care Dumnezeu îl vroia.
Biblia ne învață că trebuie să ne încurajăm unii pe alții,…
Dar vine vremea când ajungem singuri,… când nu mai e nimeni cu noi,… putem fi în mulțime, chiar,… ex:
- Pavel – Timotei,… 2 Tim. 4.16-17,…
o Atunci puterea lui Dumnezeu devine mai reală ca oricând,…
- Avraam, Genesa 22.3-5,…
o Atunci vede purtarea de grijă a lui Dumnezeu!
- Iacov, Genesa 32.24 – 28,… până la urmă ajunge și el singur!
o Iacov schimbat din înșelător în prinț!
- Fiul risipitor,… Luca 15.16-19,…
o De la dă-mi moștenirea, la fă-mă un slujitor! …
o În asemenea timpuri El ne formează caracterul,…
o Face cele mai mari lucruri în viața noastră,…
o Schimbă atitudini, descoperă puterea Sa, ne întărește,…
- Nimănui nu-I place asemenea timpuri,…
CONCLUZIE: vom fi victorioși când vom alege să ne închinăm și când suntem singuri,… vom fi bucuroși când vom alege să traim în ciuda circumstanțelor, vom trăi în domeniul spiritual când vom învăța să ne încurajăm în Domnul!
Permalink
06.11.10
Posted in Uncategorized at 4:55 pm by Administrator
Orice echipă care se vrea câștigătoare, trebuie să îndeplinească simultan cel puțin trei condiții:
- să fie disciplinată
- să fie unită
- să aibă un spirit de ofensivă.
În aceste zile, poate mai mult ca altădată, trebuie să ne amintim că noi facem parte dintr-o echipă câștigătoare! Biserica lui Isus a fost, este și va rămâne biruitoare! Există, însă, timp și oportunități în care fiecare creștin, fiecare biserică locală trebuie să dovedească de care parte aparține. Pentru noi, săptămâna aceasta este o asemenea perioadă.
Cred că mai avem mult de lucrat la fiecare dintre condițiile enumerate mai sus. Cred că trebuie să fim mai disciplinați, mai serioși cu viața de sfințenie, cu relația noastră cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu practicarea disciplinelor spirituale. Cred că mai avem multe de făcut în aceste privințe. Deasemeni, cred că mai avem de lucrat în ceea ce privește unitatea. Începând cu definirea unității și până la trăirea efectivă în unitate cu Biserica lui Cristos.
Însă, mai mult decât toate acestea, ceea ce ne lipsește cel mai mult, punctul nevralgic, de criză, este spiritul de ofensivă. Ne-am prea obișnuit cu toate, suntem blazați, mofturoși și plictisiți. cineva ne-a inoculat ideea că nu se mai poate face nimic. A venit vremea să schimbăm această stare. O echipă, oricât de disciplinată ar fi și oricât de unită, dacă îi lipsește spiritul combatant, de ofensivă, nu are șanse să fie câștigătoare.
A venit timpul să trecem în ofensivă. Să ieșim din starea de defensivă în care ne-am complăcut până acum. Vă chem să ne propunem, pentru o săptămână, deocamdată, să fim ofensivi. Să ieșim afară. Să ne implicăm.
Vă aștept în fiecare zi începând cu ziua de Marți, până Vineri, să ne întâlnim aici după care, să ieșim afară. Este chemarea și menirea bisericii lui Isus.
DISCIPLINĂ, UNITATE și, mai ales, OFENSIVĂ!
Permalink
05.28.10
Posted in Uncategorized at 7:09 pm by Administrator
Există multe personaje în cartea 1 Samuel de la care putem învăța principii de viață și astăzi. Samuel, Eli, Saul, Ionatan, David, sunt doar câteva foarte cunoscute. Despre unele, însă, se vorbește prea puțin. Aceasta este situația purtătorului de arme a lui Ionatan. El a rămas o figură anonimă. Numele lui nu este menționat, doar funcțiunea lui. Poate și pentru că, fiind mereu în imediata apropiere a “prințului” Ionatan, numele acestuia era mereu pronunțat. Această situație, însă, ne facilitează și primul principiu de viață pe care-l putem învăța de la aces tom:
- era un om care se definea prin ceea ce făcea. A refuzat să-și zidească un nume, a ales să fie cunoscut prin funcțiunea lui. S-a făcut indispensabil prin slujirea lui față de fiul împăratului.
Iată ce mai putem învăța:
- a înțeles ce înseamnă respectul față de autoritatea de peste el.
- A fost disponibil și deschis la nou. Ceea ce au făcut ei ieșea din toate tiparele de luptă.
- A fost curajos. A preluat riscuri. Inclusiv riscul de a muri. S-a dovedit că acest risc a fost mai real din partea celor apropiați decât din partea filistenilor!
Astăzi este nevoie de asemenea oameni, purtători de arme!
Ești unul dintre ei? Vrei să fii?
Permalink
02.26.10
Posted in Uncategorized at 7:14 am by Administrator
Romani 8.38-39: „Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, …”
Pavel face afirmația de mai sus după ce declară că în lupta pe care o ducem împotriva firii, a legii păcatului, “noi suntem mai mult decât biruitori” (v. 37) Asa si este. Acesta este destinul nostru. Suntem biruitori si nimic, absolut nimic nu ne poate despărți,…! Si totusi,…! De ce asa multe falimente, de ce asa mulți care dau înapoi? Care nu merg drept pe cale? Care se întorc de unde au plecat?!
Cineva spunea, dacă ai un preț, nu contează care este el! Adică dacă esti de vânzare, dacă te dai, nu contează pentru cât! Poate fi un lucru mic, un “păcățel”, aparent nevinovat! Depinde, deci, de noi, de fiecare,… în momentul când ai ascultat soapta diavolului că esti de vanzare, ca totul se poate negocia, că poți merge la biserică, poți fi crestin, dar nu e cazul să iai prea în serios aceste lucruri,… în acel moment esti în pericol pentru că, fără să-ți dai seama, devii de vânzare! Si pericolul constă tot în noi! Cuvțntul lui Dumnezeu ni-l descoperă: “Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n’aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.” (Evrei 3.12)
Atenție, deci! Prețul care s-a plătit pentru noi ne face de neprețuit! Nu accepta nici o etichetă pe care diavolul sau altcineva să-ți scrie prețul!
Fii biruitor de fapt, asa cum esti, de drept! Amin!
Permalink